Echipa de ambasadori juniori de la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” Giurgiu
Colegiul Național ”Ion Maiorescu” este școală candidat la titlul de ”Școală-Ambasador a Parlamentului European” participând la activitățile proiecului ”Școli-Ambasador ale Parlamentului European” implementat la nivel național de Biroul de legătură al Parlamentului European la București.
Proiectul presupune formarea a două echipe de ambasadori seniori și juniori, profesori și elevi la nivelul fiecărei școli, care au rolul de a-i familiariza pe toți elevii școlii cu democrația parlamentară europeană, cu rolul Parlamentului European și cu valorile europene. Este important să știm toți că Uniunea Europeană promovează pacea și bunăstarea cetățenilor săi, libertatea ca cetățenii să locuiască, să studieze sau să lucreze oriunde în UE, de asemenea susține cea mai mare piață unică din lume și insistă pe respectarea drepturilor omului.
În acest sens echipa de ambasadori juniori de la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” Giurgiu este formată din 15 elevi de clasa a IX-a, care organizează în școală, în alte instituții școlare dar și în comunitatea locală activități de informare cu privire la: instoria Uniunii Europene, rolul Parlamentului European și al Consiliului European, pun accent pe combaterea dezinformării oamenilor mai ales în mediul online. Astfel, campaniile de dezinformare la scară largă reprezintă o provocare majoră pentru Europa și necesită un răspuns coordonat din partea țărilor UE, a instituțiilor UE, a platformelor online, a mass-mediei de știri și a cetățenilor UE.
Despre proiectul nostru vor vorbi ambasadorii juniori în deschiderea spectacolului ”Primâvara Maioresciană”, care va avea loc în luna mai, spectacolul fiind dedicat sărbătoririi Zilei Europei.
Lasă un răspuns