Elevii olimpici, o formaţie de dansuri populare şi Giulia Tabără, premii în bani
Formaţia de dansuri populare de la Şcoala nr. 6 din Giurgiu, care a obţinut premiul 1, diplome, plachete, dar şi medalia acordată de preşedintele Italiei, la Festivalul Şcolilor desfăşurat în Italia, precum şi Giulia Tabără, solista de numai 8 ani, ce a obţinut premiul I al Festivalului Internațional de la San Remo, au venit la şedinţa de miercuri, 6 mai, să le mulţumească consilierilor judeţeni pentru susţinerea financiară pe care aceştia le-au acordat-o pentru a participa la aceste festivaluri internaţionale.
Giulia Tabără i-a impresionat pe cei prezenţi la şedinţa CJ Giurgiu şi cu interpretarea imnului naţional, din deschidere. Pe lângă sprijinul financiar pentru participarea la cele două festivaluri, pe care l-au primit din partea autorităţii judeţene, aceştia vor fi recompensaţi şi financiar pentru premiile obţinute. Propunerea a aparţinut vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Gavrilă (foto). Alături de Giulia Tabără şi formaţia de dansuri populare a Şcolii nr. 6 vor primi stimulente financiare elevii care au obţinut premii şi menţiuni la nivel naţional la olimpiadele şcolare, la iniţiativa preşedintelui CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea. Cu excepţia acestora, vor fi premiaţi şi profesorii care i-au pregătit. Propunerile au fost votate de consilierii judeţeni cu unanimitate de voturi.
Marcela Petcu













