Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

EXCLUSIV. Ritualurile sataniste al lui „Lucifer” de la Giurgiu! Amănunte în cazul tânărului arestat pentru pornografie infantilă și viol!

maxresdefaultAşa  după cum v-am mai informat, la data de 03.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului T.I.- A., în vârstă de 25 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.

T.I.-A este cunoscut în Giurgiu sub porecla „Lucifer”, potrivit unor surse demne de încredere.

Potrivit unui document din anchetă, obţinut de „Giurgiuveanul”, „cu un ciob, T.I. – A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al stelei, timp în care, prin folosirea aplicaţiei de pe telefonul său mobil, a redat melodii de tip satanist. Ulterior, T.I.- A. i-a solicitat minorei să se poziţioneze de asemenea în centrul stelei precizându-i acesteia:

„Tu vei deveni nevasta mea, adică X, fata care s-a sinucis aruncându-se de pe acoperişul acestei clădiri!”

Prin folosirea aceluiaşi ciob minorei i-au fost provocate leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de T.I.- A..

Minora XXX a declarat că, întrucât era emoționată de cele întâmplate, la solicitarea sa T. i-a dat o ţigară tip joint din care a tras 3 fumuri, după care a acuzat o stare de rău, pierzându-şi cunoștința.

În dimineaţa zilei următoare, minora s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen.

După circa 8-9 zile de la acest eveniment, minorei i-a fost prezentat la liceu de către o persoana de sex feminin un fişier video în care aceasta s-a recunoscut înregistrarea reprezentând momente în care XXX întreţinea un raport sexual cu un bărbat în locația situată în Municipiul Giurgiu.

Dependința indicată este formată din două încăperi, delimitate de o porțiune de zid prevăzut cu spațiu destinat unei uși (ușa lipsește). În prima încăpere pe latura de Est a fost găsită o saltea carbonizată în întregime despre care numita XXX a precizat că este locul în care ulterior comiterii faptei (a doua zi de dimineață) s-a trezit complet dezbrăcată. În aceasta încăpere se observă mai multe lumânări tip candelă, gunoaie, coji de semințe de floarea soarelui, prezervative, totodată fiind descoperite și 4 (patru) țigarete confecționate manual de tip ”joint” ce prezintă urme de ardere.

În cea de a doua încăpere a dependinței pe pardoseala betonată în mijlocul încăperii se observă efectuat cu cretă albă un desen ce reprezintă o stea cu șase colțuri în interiorul căreia se observă o altă stea cu șase colțuri desenată cu aceeași substanță, de dimensiuni  mai mici.

În toate cele șase colțuri alte desenului reprezentând steaua se observă așezate resturile mai multor lumânări de tip candele ce au fost aprinse/consumate.

În imediata apropiere a desenului  lângă peretele vestic a fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din fețe modele sculptate cu motive populare.

La îmbinarea celor două laturi ale crucii se observă urme de carbonizare și ceară topită.

Și în aceasta încăpere se observă mai multe lumânări tip candelă, gunoaie, coji de semințe de floarea soarelui, prezervative, iar pe latura de Est lângă perete a fost descoperită o geacă de culoare albastră cu gri, cu etichetă inscripționată despre care minora afirmă că aparține uneia dintre persoanele prezente la săvârșirea infracțiunii, și anume un tânăr, domiciliat în Mun. Giurgiu”.

Arhive