Excursie organizată de primarul Fabian Ţârcă, recompensă pentru cei mai silitori elevi din comuna Oinacu!
Educația este un punct principal în programul primarului comunei Oinacu, Fabian Ţîrcă.
Astăzi, elevii cu cele mai bune rezultate, însoțiți de cadrele didactice care s-au implicat în pregătirea copiilor din anii terminali, au plecat într-o binemeritată excursie de două zile la Bușteni, unde se vor relaxa și se vor distra, după un an școlar greu, în care au dovedit că, acolo unde există pasiune, se pot obține rezultate.
Excursia, organizată de primarul Fabian Ţârcă, este o recompensă pentru cei mai silitori elevi, dar și un imbold pentru ceilalți, de a dovedi că și ei pot fi la fel de buni.
De altfel, surprizele nu se vor opri aici, în septembrie, la debutul noului an școlar 2021 – 2022 pe elevii din comuna Oinacu așteptându-i alte surprize minunate, inclusiv parteneriate cu mai multe instituții ce se vor implica în pregătirea lor, atât cu activități școlare, dar și extrașcolare, spune edilul – şef al comunei Oinacu.
„Tuturor elevilor și profesorilor din comuna noastră le doresc o vacanță de vară minunată, în care să își încarce bateriile, astfel încât anul viitor să dovedească faptul că avem copii inteligenți, cadre didactice bine pregătite și dorință de a învăța”, a mai declarat primarul Fabian Ţîrcă.














