O fetiţă de opt ani, accidentată mortal de un consilier local din Vărăşti
O fetiţă de opt ani, a murit, în această seară, în jurul orei 20.30, după ce a fost accidentată de un autoturism Skoda Octavia, condus de un consilier local din Vărăşti, Ninel Nicuşor Neagu, în vârstă de 34 de ani. Tragicul accident a avut loc la Băneasa, în jurul orei 20.00, în apropiere de Postul de Poliție.
Fetiţa, care a fost rănită grav, a fost transportată cu o ambulanţă SAJ la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, unde ulterior a decedat în ciuda manevrelor de resuscitare.
Şoferul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
Oamenii legii l-au testat pe şofer însă nu se afla sub influența alcoolului și i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cauzele şi împrejurările în care s-a produs dramaticul accident.
Se pare că fetița ar fi trecut printr-un loc nepermis și fără a se asigura dar, potrivit martorilor, conducătorul auto circula cu viteză.