Firmele care sparg străzile din Giurgiu şi nu le repară vor fi amendate
Firmele care au execută lucrări ce au dus la stricarea străzilor şi care nu au reparat în urmă sunt pasibile de amenzi. Primarul Nicolae Barbu susţine că nu va mai tolera ca firmele care execută lucrări să lase carosabilul decopertat şi să astupe gropile cu pământ, aşa cum procedau până acum.
Acesta a avertizat că există un regulament care a intrat în vigoare de de la 1 februarie şi în baza căruia vor fi date sancţiuni drastice celor care îl încalcă.
„Vom începe cu amenzi de 3000 de lei, în prima zi, a doua zi vom aplica 10.000 de lei, a treia zi, 20.000 de lei, şi vom continua în cazul în care firmele respective nu vor repara carosabilul stricat. De la 1 februarie a intrat în vigoare un regulament care trasează sarcini şi obiective clare pentru aceste societăţi care efectuează lucrări în oraş. Avem foarte multe sesizări de la oameni, şi împreună cu cei de la Poliţia Locală dar şi Poliţia Rutieră vom sancţiona încălcarea acestui regulament”, a spus primarul de Giurgiu.
În plus, edilul-şef nu va mai accepta ca gropile de pe străzi să fie astupate doar cu pământ, ci cu nisip, balast, beton şi apoi cu asfalt, aşa cum scrie la carte. Nesemnalizarea lucrărilor rutiere va fi şi ea sancţionată, pentru că astfel se pune în pericol siguranţa traficului rutier.
În plus, firmele care intervin pe străzi trebuie să-şi finalizeze lucrările de reparaţii până pe 15 aprilie, înainte de Ziua Oraşului, în caz contrar Primăria Giurgiu intenţionând să apeleze la ADP pentru efectuarea acestora. Asta însă va presupune ca Primăria să ia bani din garanţia depusă de firmele respective.
Nerefacerea carosabilului şi nesemnalizarea lucrărilor rutiere vor fi aspru sancţionate de Primăria Giurgiu, după ce instituţia a constatat că unele străzi arată ca după război în urma intervenţiei unor firme care au de executat lucrări.
Nici cei din Primăria Giurgiu care răspund de efectuarea acestor lucrări nu vor fi iertaţi dacă nu-şi fac treaba, şi pentru ei fiind pregătite sancţiuni.
Marcela Petcu














