Florăria „Amaryllis Flowers by Misi” aduce magia Crăciunului în casele giurgiuvenilor
În centrul municipiului Giurgiu, pe strada Nicolae Bălcescu, la parterul blocului Turn T45, lângă cofetăria „Sofia”, florăria „Amaryllis Flowers by Misi” transformă pregătirile de Crăciun într-o experiență specială, oferind giurgiuvenilor aranjamente tematice inedite, aliniate celor mai recente tendințe.
În acest an, florăria surprinde cu aranjamente mai puțin obișnuite, autentice și culori vesele, menite să aducă un strop de magie și bucurie în decorarea locuințelor. Fie că vă doriți o atmosferă tradițională sau una modernă, fiecare aranjament este gândit să completeze perfect spiritul sărbătorilor.
„Decorarea locuințelor de Crăciun este o sărbătoare în sine, un moment de a petrece timp prețios cu familia. De aceea, ne-am dorit să oferim clienților noștri aranjamente care să transforme orice casă într-un decor de poveste”, spune reprezentantul florăriei.
Prețurile pentru aceste creații feerice pornesc de la 190 de lei, iar fiecare aranjament este realizat cu atenție la detalii și cu dorința de a aduce un zâmbet pe chipurile celor care îl primesc.
Dacă sunteți în căutarea unui mod inedit de a vă pregăti casa pentru sărbători sau de a face un cadou special, „Amaryllis Flowers by Misi” vă așteaptă cu o gamă variată de produse care vor aduce Crăciunul mai aproape de suflet.





















