Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Florian Nicolae: „S.O.S., copiii României!”

„Mulți dintre copiii acestei țări trec printr-o dramă datorită faptului că părinții lor au fost nevoiți să plece la muncă dincolo de granițele țării pentru a le oferi un trai decent.

Prețul este plătit de către copii.

Este foarte important sa fim alături de toți factorii responsabili de creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, să conștientizam consecințele ce au apărut și in continuare pot să apară în urma acestei separări/despărțiri, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic și emoțional.

Școala trebuie susținută și pregătită să preia rolul de părinte, să educe, să consoleze, să încurajeze și să sprijine copiii cu părinții plecați să muncească în străinătate.

Intenționez să mă implic, prin accesarea fondurilor nerambursabile pentru Municipiul și Județul Giurgiu, pentru a identifica copii ai căror părinți sunt plecați să muncească în străinătate și cu sprijinul actorilor sociali să îi includem în programe de consiliere individuală și/sau de grup, în activități extrașcolare (proiecte de voluntariat, concursuri de dans, muzică, competiții sportive etc.).

În paralel, trebuie să sprijinim autoritățile locale cu noi soluții pentru a reda orașului stralucirea de altădată, implicarea noastră contribuind la creşterea din punct de vedere economic și pentru stabilitate socială, pentru a aduce părinții alături de copiii lor.”

Florian Nicolae

Arhive