Fonduri europene pentru afaceri, destinate giurgiuvenilor din categoriile vulnerabile
Mnistrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a anunțat că persoanele care se află în categoriile sociale vulnerbile vor putea să dezvolte afaceri pe bani europeni. În cadrul proiectului, sunt alocate fonduri de 200 de milioane de euro pentru exercițiul financiar 2014 – 2020.
Categorii de persoane vulnerabile
Finanțarea a fost aprobată pentru dezvoltarea economiei sociale în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și are ca obiectiv principal incluziunea socială. Grupul țintă este format din categoriile de persoane vulnerabile, respectiv persoanele și familiile care au mai mult de doi copii și se află într-o situație dificilă, persoanele cu dizabilități, cele de etnie romă, precum și copii aflați în situații de risc ori familii monoparentale.
Ministrul delegat a declarat că “acestor categorii, care în acest moment sunt în zona asistaților sociali, prin această finanțare li se asigură posibilitatea de înființare a unor unități de economie socială la care pot aplica și pot să dezvolte diverse activități, care să permită integrarea persoanelor în activități economice cu caracter social, care să le valorifice aptitudinile pe care le au și să le transforme din persoane asistate social în persoane care pot contribui la bugetul statului prin impozite și taxe”.
Perioadă de înscriere pentru obținerea finanțărilor
Pentru a obține aceste finanțări, înscrierile se fac în perioada 28 iulie – 11 august 2014. În ceea ce privește suma minimă care poate să fie accesată pentru un proiect ea este de 50.000 de euro. Contractările pot fi făcute de către organizații nonguvernamentale, furnizori de servicii sociale, dar și de autorități ale administrației publice locale.
M. Petcu













