Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Fostul şef al Jandarmeriei Giurgiu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare!

sentintaÎn urmă cu patru ani, s-a descoperit că patru lăzi cu câte 16 focoase fiecare au fost furate dintr-un tren plin cu armament. Dispariţia celor patru lăzi în care se aflau cele 64 de focoase militare a fost sesizată, iar ancheta în acest caz a fost condusă de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu se ştie cu exactitate în ce zonă pe traseu au dispărut focoasele, însă sigiliul vagonului în care erau depozitate a fost rupt, fapt sesizat abia în staţia CFR Giurgiu Nord. De altfel, traseul de deplasare al trenului a fost studiat şi ar fi fost ridicate incidii din localitatea Stăneşti.

Iată că magistraţii Curţii Militare de Apel au dat sentinţa în acest dosar, soluţia pe scurt fiind  următoarea: Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul lt.col. Magercu Nicolae. Admite apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi de inculpatul cpt. Georgescu Alin- Marius, cpt. Manole Cătălin -Mihai, plt. Dragomir Marius Ninel, plt.maj. Ţene Nicolae, plt. Ciobanu Marian Iustian, plt.maj.Uriaşu Minel-George, plt. Antonie Augustin-Polixen şi plt. Negru Nicuşor împotriva sentinţei penale nr.49/09.07.2014 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, pe care o desfiinţează astfel: 1) În temeiul art.396 alin.(2) C.pr.pen.,condamnă pe inc. lt.col.Margercu Nicolae, la 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin.(1) C.pen. (1968), cu aplic. art.5 C.pen. În temeiul disp.art.81-82 C.pen.(1968), cu aplic.art.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. Obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 2.000 (douămii) lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei; 2) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen. achită pe inculpatul lt.col. Ghiodea Dragoş pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen.(1968), cu aplic. art.5 C.pen; 3) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen. achită pe inculpatul mr. Fulger Ioan Bogdan pentru infracţiunea de neglijenţă în servciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen. (1968), cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru infracţiunea de complicitatea la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 4) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen. achită pe inculpatul lt.col. Nidelea George pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 c.pen.; 5) În temeiul art.396 alin.5 C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul mr. Paraschiv Iulian Gabriel pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 6) În temeiul art. 396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul cpt. Georgescu Alin Marius pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 7) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul cpt. Manole Cătălin Mihai pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art.249 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen., pentru două infracţiuni de fals intelectual prev. de art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art. 5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de instigare la fals intelectual prev. de art.25 rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 8) În temeiul art. 396 alin.(5) C.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Dragomir Marius Ninel pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 9) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt.maj. Ţene Nicolae pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen.(1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 10) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Ciobanu Marian Iustian pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen.(1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 11) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt.maj. Căciulan Adrian- Alin pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen.(1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 12) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt.maj. Uriaşu Minel -George pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen.(1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 13) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Antonie Augustin- Polixen pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen.(1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru două infracţiuni de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 14) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Negru Nicuşor pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen. şi pentru complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 15) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Călintineanu Cristian Virgil pentru infracţiunea de călcare de consemn prev. de art.333 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 c.pen. şi pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 c.pen.; 16) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. cu ref. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Muscalu Ciprian Ionuţ pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen.; 17) În temeiul art.396 alin.(5) C.pr.pen. rap. la art.16 alin.(1) lit.b) C.pr.pen., achită pe inculpatul plt. Simon Mirel pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art.26 C.pen. rap. la art.289 alin.(1) C.pen. (1968) cu aplic. art.5 C.pen. Respinge acţiunile civile exercitate de părţile civile Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A, , Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – UM 0260 Bucureşti, şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov,. Obligă părţile civile la plata către stat a câte 2.000 (douămii) lei cu titlu de despăgubiri civile. Restituie autorităţilor emitente actele normative înaintate la dosar. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de procuror şi de inculpaţii cpt. Georgescu Alin Marius, cpt. Manole Cătălin Mihai, plt. Dragomir Marius Ninel, plt.maj. Ţene Nicolae, plt.Ciobanu Marian Iustian, plt.maj. Uriaşu Minel George, plt. Antonie Augustin Polixe şi plt. Negru Nicuşor rămân în sarcina statului. Definitivă.

Document: Hotarâre  68/2015  10.07.2015

Advertisement

Arhive