FOTO! Casă cuprinsă de flăcări pe o stradă din Giurgiu!
În urmă cu puţin timp, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la o casă din Giurgiu, pe fundătura Pescăruş. Două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului Giurgiu au intervenit pentru stingerea flăcărilor, care se manifestau la nivelul acoperişului.
Din păcate, în incendiu au ars 100 mp din acoperişul casei dar şi bunurile dintr-o cameră.
Deocamdată, nu se cunoaşte cauza probabilă a izbucnirii focului, aceasta urmând a fi stabilită în urma cercetărilor.