FOTO! Descoperire explozivă pe un teren din Băneasa
Trei proiectile neexplodate au fost descoperite, astăzi, pe un teren din apropierea pădurii de la Băneasa. Un localnic ar fi descoperit întâmplător un proiectil în timp ce ara cu tractorul şi a alertat autorităţile.
La faţa locului s-au deplasat reprezentanţi ai Poliţiei dar şi o echipă de pirotehnişti de la ISU Giurgiu.
În urma cercetărilor cu detectorul de metale, pirotehniştii au mai descoperit alte două proiectile neexplodate.
Se pare că sunt informaţii că în zonă ar mai fi şi un al patrulea proiectil. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată de pirotehnişti în locul special amenajat, în vederea distrugerii.















