FOTO A vrut să se arunce de pe Casa Tineretului
Un gest disperat, al unei copile rătăcite, din Giurgiu, a dus la mobilizarea a numeroase forţe de intervenţie, în urmă cu puţin timp. Alertaţi de prezenţa unei fete pe acoperişul Casei Tineretului, din Giurgiu, muncitorii de la ELCO, care efectuau lucrări în zonă, au anunţat autorităţile. Imediat, la faţa locului au sosit reprezentanţii ai ISU Giurgiu, poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, dar şi un echipaj de la Ambulanţă.
În urma discuţiilor purtate cu copila de 12 ani, din Giurgiu, aceasta a fost convinsă să coboare de pe imobilul părăsit. Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12. Fata a fost convinsă în cele din urmă să coboare de pe structura abandonată. Însă, când a coborât de pe Casa Tinererului, medicii de la Ambulanţă au constatat că aceasta încercase să îşi taie venele cu un ciob.
Ea a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, familia copilei a fost anunţată iar în acest caz va fi sesizată şi Direcţia Pentru Protecţia Copilului Giurgiu.
















