Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Fraudă la staţia de taxare din Vama Giurgiu. Nouă angajaţi, cercetaţi pentru nereguli

IMG_1168-1Nereguli de proporţii la staţia de taxare a CNADNR din Vama Giurgiu. Nouă salariaţi sunt cercetaţi pentru taxarea necorespunzătoare a autovehiculelor de marfă cu masa totală mai mare de 12 tone, potrivit unui comunicat transmis de cei de la CNADNR. Aceştia, împreună cu alţi patru angajaţi de la staţia de taxare Giurgeni, sunt suspectaţi că au încasat bani de la şoferi şi au eliberat bonuri fictive. Cei implicaţi plecau acasă, după o tură, şi cu 2000 de euro, susţine PRO TV. 

Mai exact, angajaţii implicaţi în nereguli „păcăleau” sistemul automat de monitorizare video. În momentul în care maşina se apropia de barieră, camera sistemului de tarifare detecta numărul de înmatriculare şi îl transmitea serverului, care ridica bariera după ce se opera plata. Numai că sistemul a fost fentat cu bună ştiinţă de angajaţii corupţi, care au descoperit că numărul de înmatriculare nu trebuia văzut de camera de supraveghere. Reporterii Pro TV au descoperit, după ce au vizionat imaginile de pe aceste camere de supraveghere, cum se frauda sistemul.

„Metoda e simplă: un angajat se postează în faţa camerelor din momentul în care un camion intră în staţie până când acesta dispare. Sistemul nu înregistrează numărul de înmatriculare al maşinii, permiţând astfel operatorilor să ascunda încasările. O altă metodă la care apelau cei suspectaţi de fraudă este dirijarea camioanelor astfel încât să treacă pe la taxare la o distanţă considerabilă faţă de camera de supraveghere. Numerele de înmatriculare nu mai sunt astfel vizibile pe imagini, iar banii colectaţi de la şoferi ajung în buzunarele angajaţilor CNADNR. O a treia metodă – şi cea mai simplă – era cea aplicată în timpul nopţii, când unii angajaţi pur şi simplu opreau sistemul infraroşu al camerelor de supraveghere, iar numerele de înmatriculare dispăreau în întuneric”, se arată în materialul publicat de cei de la Pro TV.

Cei de la CNADNR au confirmat că neregulile constau în taxarea necorespunzătoare a autovehiculelor de marfă cu masa totală mai mare de 12 tone şi că la staţia de taxare Giurgiu sunt cercetaţi nouă angajaţi.

Angajaţii din staţia de taxare preferau tirurile, pentru care taxa este de  30 de euro. În comunicatul CNADNR, prejudiciul estimat se ridică la 16 mii de euro pe tot anul trecut. Însă, surse din cadrul companiei au susţinut că acesta e doar vârful icebergului şi că suma furată într-o singură staţie ar putea fi de 3 milioane de euro. Ancheta la CNADNR este în derulare.

2 Responses to Fraudă la staţia de taxare din Vama Giurgiu. Nouă angajaţi, cercetaţi pentru nereguli

    Advertisement

    Arhive