Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Gest inedit, de Sfintele Paşti, al primarului comunei Vedea, Marian Ţaga…

Primarul comunei Vedea, Marian Ţaga, se află la primul său mandat. Este un tânăr foarte activ, mereu deschis la iniţiative care să contribuie la bunăstarea comunităţii pe care o conduce.

În acest articol, nu ne vom referi la proiectele în derulare sau la cele de viitor ale acestui primar.

Pur şi simplu semnalăm un gest deosebit, de recunoştinţă faţă de înaintaşi, pe care edilul-şef alături de echipa sa de voluntari l-au făcut în noaptea Învierii Domnului: au aprins lumânări la majoritatea mormintelor din cimitrul comunei.

Acest gest este o dovadă de respect, în memoria celor trecuți la cele veșnice, care spune mult despre demnitatea și identitatea noastră, mai exact a unora dintre noi.

„Mulțumesc echipei de voluntari care, și de această dată, mi-a fost alături în demersul de a aduce lumină celor adormiți. În această zi sfântă, am reușit să aprindem peste 1.000 de candele la mormintele din cimitir”, a menţionat Marian Ţaga, edilul-şef al comunei Vedea!

 

Arhive