Gheorghe Ştefan : „În campania electorală, în PNL Giurgiu nu vor fi plăţi în afara celor legale”
Copreşedintele PNL a ţinut să facă câteva precizări vis-vis de comentariul său la o postare a unui ziarist local, legată de faptul că, în PNL Giurgiu, locurile pe listele de consilieri municipali ar fi plătite.
„Indignarea mea iniţială a venit din faptul că nu am crezut că poate fi adevărat aşa ceva. În PNL Giurgiu vă asigur că în aceste alegeri locale nu va exista o plată în plus faţă de cele prevăzute de lege. Am studiat foarte bine sumele alocate judeţului Giurgiu pentru campania pentru alegerile locale şi avem cele mai propice condiţii să promovăm meritocraţia, oamenii competenţi, care s-au implicat cantitativ şi calitativ în partid. Spre exemplu, la Consiliul local Giurgiu, suma maximă pe care o putem cheltui este de 80.000 de lei, care înseamnă sub 20.000 euro, dintre care 50.000 lei sumă la dispoziţia candidatului la Primărie şi 30.000 lei cheltuieli pentru cei şase-şapte consilieri locali pe care îi putem scoate. Suntem în situaţia ca fiecare candidat să-şi finanţeze cu maxim 1.000 de euro locul pentru care va candida”, a spus copreşedintele PNL Giurgiu.
În ceea ce priveşte sumele legale ce pot fi cheltuite la CJ Giurgiu, acestea se ridică la maxim 20.000 de euro.
„La Consiliul Judeţean, suma este de 100.000 lei, şi iar nu este un capăt de ţară. Conform noii legi electorale, nu mai sunt eligibile bannere, şepci, ce ştiaţi dvs, ci doar reclamă în mass-media şi câteva postere pentru candidat”, a mai declarat Ştefan.
Gheorghe Ştefan a explicat că viitorii candidaţii nu îşi plătesc locul pe liste, ci că PNL Giurgiu va deschide un cont pentru finanţarea cheltuielilor din campania pentru alegerile locale, iar, la nivelul comunelor, sumele cu care se va contribui va fi de 5.000 lei pentru candidaţii la primării şi 1.300 lei pentru toţi consilierii, în total 6.300 lei.
Nu au nicio implicare
„Menţionez că domnul Florian Nicolae şi domnul Dumitru Beianu nu au niciun amestec în oferta făcută de un fost consilier local, suma este astronomică, nejustificată şi nu ne bazăm pe aspecte financiare, ci pe munca fiecăruia în partid”, a subliniat Gheorghe Ştefan legat de afirmaţia unei publicaţii locale cum că cei doi liberali ar fi implicaţi în chestiunea legată de solicitarea unei sume de 10.000 de euro pentru ocuparea unui post eligibil de consilier municipal.
Marcela Petcu













