Giurgiuvean depistat la volan cu o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii Secței Nr.8 Poliție Rurală Roata de Jos au depistat, azi-noapte, în trafic, pe D.J. 412 C, în localitatea Goleasca, un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate, aflat sub influenţa alcoolului, în timp ce conducea un autoturism.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













