Giurgiuvean depistat la volan cu o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat, la data de 28 iunie a.c., ora 7.15, în localitatea Călugăreni, un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice – informează IPJ Giurgiu.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.













