Giurgiuvean prins în trafic… fără permis de conducere, fără plăcuţe de înmatriculare la autoturism şi cu o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Mihăilești, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe DN 61, în localitatea Clejani, județul Giurgiu un autoturism care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, la volanul căruia se afla un bărbat, de 43 de ani, din comuna Clejani, sat Clejani, județul Giurgiu.
În urma verificărilor în baza de date, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu poseda permis de conducere.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest Drager, care a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat., fiind transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.