Giurgiuveanul, un nou record de audienţă! Vă mulţumim!
Una dintre cele câteva reguli enunţate de un coleg de breaslă, Cătălin Docea, pe http://hunedoaraplus.ro spune că: „Un website serios foloseşte la vedere un contor de trafic general agreat, de regulă trafic.ro. Nu este obligatoriu, dar este o dovadă de transparenţă. De asemenea, pe un website serios poţi vedea, în orice clipă, câţi cititori a avut un articol. De ce nu fac publică toate site-urile din media această informaţie? Din două motive: unora le este ruşine cu traficul modest pe care îl înregistrează, cu numărul mic de cititori / articol, alţii folosesc generatoare de trafic fals (programe care accesează prima pagină a site-urilor de pe adrese IP generate aleatoriu, dar nu ajung la articole pentru a le spori în mod artificial numărul de cititori)”.
Lucru cu care suntem total de acord.
Tot Cătălin Docea mai spune, pe bună dreptate, că: „Traficul online nu apare din senin, peste noapte. Cititorii se cuceresc greu şi se fidelizează şi mai greu. Nici dacă ar scrie ca Eminescu, redactorii unei publicaţii online mai recente nu pot avea, peste noapte, audienţe de 4-5 ori mai mari comparativ cu publicaţii de tradiţie în judeţ. Pot exista evoluţii, dar ele se produc în timp, nu peste noapte!”
Revenind la subiectul acestui articol, nu vrem decât să vă informăm că www.giurgiuveanul.ro a atins, din nou, vineri, 11 septembrie 2015, un număr record de cititori, respectiv: 11.345 de vizitatori, 14.901 de vizite şi 32.273 de afişări, conform http://www.trafic.ro/statistici/www.giurgiuveanul.ro/.
Nu am părăsit şi nu vom părăsi subiectele legate de tot ceea ce se petrece în comunitatea giurgiuveană, indiferent dacă este vorba de lucruri bune sau rele.
Noi am ales să rămânem cu orice preţ în zona interesului cititorilor noştri şi traficul înregistrat ne confirmă că suntem acolo unde este trebuie.
Cifrele pe care le-am prezentat dovedesc că cititorii aleg www.giurgiuveanul.ro pentru că aici găsesc ceea ce-i interesează.
Datorită dvs rămânem publicaţia giurgiuveană cea mai citită în mediul on-line. Vă mulţumim, stimaţi cititori.















