Peştele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică. Am vrea să mâncăm peşte mai des, dar preţurile exorbitante ne descurajează. Şi mai sunt şi toate zvonurile despre speciile din galantare, ba că sunt pline de substanţe chimice, ba că sunt periculoase, ba că sunt vopsite, injectate, de nici nu mai ştim ce să cumpărăm. Iar producătorii şi vânzătorii nu se înghesuie să ne lămurească. Toţi se jură că produsele lor sunt sigure, proaspete şi pescuite.

În aceste condiţii, este greu să alegem. „Unii spun: «Peştele de mare conţine mercur şi metale grele». «Peştele de fermă este hrănit cu chimicale» – răspund adversarii acvaculturii. Intervin şi aspecte politice: «Macroul din apele naţionale ale SUA are concentraţie mare de mercur». Consumatorul, derutat în acest război al mesajelor, se agaţă de unele explicaţii parcă mai liniştitoare: speciile care se hrănesc cu plancton (la noi sunt multe, dar cunoscute larg sunt: sângerul, roşioara etc.), şi cele paşnice (care nu se hrănesc cu alţi peşti, ci cu mărunţişuri din ape şi de pe fundul apelor) nu ar avea mult mercur, deci ar fi mai curate, ori măcar mai puţin periculoase. Şi mai ieftine! Apoi, peştele de captură este mai curat decât cel de crescătorie. Dar cum ştie consumatorul aceste lucruri la piaţă? Pentru că cel mai adesea nu poate afla decât specia peştelui, însă nici pe departe locul recoltării, data la care a fost capturat şi alte aspect foarte importante pentru siguranţă şi sănătate. Cât priveşte sursa de recoltare, toţi vânzătorii de peşte se jură că au pe tarabe doar peşte sălbatic”, explică prof. univ. dr. Ion Schileru, reprezentantul Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – APC România.

Etichetarea înşelătoare 

Acesta aminteşte şi de zvonurile privind somonul cu carnea vopsită şi consideră că în acest caz ar trebui să auzim explicaţii de la persoanele autorizate. Însă multe probleme ale consumatorilor de peşte sunt legate şi de practicile ilicite ale celor implicaţi în producţia şi comerţul de peşte. Acesta vorbeşte despre etichetarea înşelătoare, prin care somonul „sălbatic”, icrele sunt frecvent falsificate, sau la injectarea cu apă a peştelui, ca să atârne mai greu la cântar.

Dincolo de aceste situaţii, pe care, din păcate, noi, consumatorii de rând, nu avem cum să le depistăm, există totuşi o serie de reguli care măcar ne feresc de pericole atunci când consumăm peşte. „Prima regulă este cumpărarea de peşte proaspăt, care ar trebui să aibă pielea sau solzii fără defecte, uscăciune, ochii limpezi şi miros plăcut. Prepararea salatei de icre este recomandabil să se facă în casă, pentru consumul din ziua respectivă şi din cel mult două zile următoare. Salata preparată în comerţ este mult sub ceea ce se poate obţine în casă şi conţine foarte puţine icre, dar multe alte ingrediente şi conservanţi”, ne sfătuieşte prof. Ion Schileru.

Acumulează toxine

„Speciile carnivore şi în general cele situate în verigile finale, cum ar fi rechinii, peştele spadă, tonul alb, sunt cele care acumulează cele mai multe toxine, faţă de speciile cu care se hrănesc, răpitorii pot avea concentraţii de mercur de până la zece ori mai mari. Toxinele din peşte şi fructe de mare provin fie din corpul lor (sunt unele toxine specifice anumitor specii, concentrate în icre, organe sau muşchi), fie din mediul extern (prin hrană, contaminare post-recoltare etc.). Se cunoaşte că între peştii din România, icrele mrenei şi ale somnului sunt relativ toxice, producând tulburări intestinale, stări de rău, greaţă. În peşte şi fructele de mare mai pot fi întâlniţi paraziţi specifici, care pot produce inflamaţii ale stomacului şi intestinelor, afecţiuni ale ficatului etc. Din fericire, aceşti paraziţi sunt distruşi atât de temperaturile mari (tratamentele termice peste 60 grade Celsius), cât şi de temperaturile foarte scăzute, cum ar fi congelarea la temperaturi de -20 grade Celsius)”, mai spune reprezentantul APC România.