Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Giurgiuveni, nu e o păcăleală. E Ziua scumpirilor

scumpiri 1 aprilie 2014Nu-i păcăleală, pentru că 1 aprilie este Ziua Scumpirilor. Începând de astăzi, pentru fiecare litru de benzină şi motorină cumpărat de la pompă, statul percepe o acciză suplimentară de 7 eurocenţi. În fapt, consumatorii vor achita cu 8,68 euroecenţi mai mult pe litru (acciza plus TVA).

Astfel, românii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare cu ocazia venirii lunii aprilie. De la 1 aprilie, preţurile la carburanţi au crescut ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru. Dacă ţinem cont şi de taxa pe valoarea adăugată, creşterea medie a preţurilor este de 50 de bani. Astfel, un litru de motorină a ajuns să coste în medie 6,5 lei, faţă de 6 lei, cât era, iar unul de benzină standard 6,3 lei, în funcţie de furnizor sau de comerciant. În cazul benzinei cu cifră octanică mai mare, preţul a urcat spre 7 lei.

Ţigări şi gaze mai scumpe

 

Totodată, de la 1 aprilie au crescut şi tarifele reglementate la gaze. Pentru populaţie, majorarea va fi de 2%, urmând ca de la 1 iulie şi, respectiv 1 octombrie, să mai fie operate creşteri ale tarifelor de câte 3% fiecare. În cazul consumatorilor industriali, tariful reglementat va creşte cu 5% de mâine şi cu încă 4%, de la 1 octombrie 2014. Creşterea preţurilor, ca urmare a scumpirii carburanţilor şi a gazelor va atârna mai greu în bugetul unei familii în care există şi fumători. De la 1 aprilie, aceştia plătesc, în medie, cu 0,3-0,5 lei în plus pentru un pachet de ţigări. Acciza specifică la ţigarete va creşte de la 1 aprilie la 59,77 euro/1.000 de ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prezent (plus 5,4%). Această majorare determină o creştere a accizei totale cu 3,16%, la 84,37 euro/1.000 de ţigarete. Astfel, un pachet de ţigări care costa 14,5 lei va costa aproape 15 lei.

Preţul curentului electric ar fi trebuit să crească atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, dar, sub presiunea patronatelor şi sindicatelor, Guvernul Ponta a decis să nu majoreze cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi. Pentru anul 2014, ea rămâne la nivelul celei din 2013, respectiv 11,1% din con-sumul final brut de energie electrică.

Singura veste bună este că, de astăzi, apelurile telefonice efectuate în alte reţele vor costa mai puţin. Tarife maxime pentru apelurile efectuate în reţelele fixe din România se reduc de la 0,67 eurocenţi pe minut la 0,14 eurocenţi, iar cele pentru apelurile realizate în reţe-lele mobile coboară de la 3,07 eurocenţi pe minut la 0,96 euro-cenţi.

Marcela Petcu 

2 Responses to Giurgiuveni, nu e o păcăleală. E Ziua scumpirilor

    Advertisement

    Arhive