Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Grupări de trafic de droguri, destructurate! 16 persoane, conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu!

În urma a 17 percheziții, au fost destructurate două grupări infracționale specializate în trafic de cocaină și cannabis, respectiv substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.  

Polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C., au investigat activitatea infracțională a unui grup infracțional organizat, care se ocupa cu distribuția de cocaină și cannabis în București, în special în zona cluburilor și localurilor.

Acțiunea a fost finalizată în ziua de 13 februarie 2020, când polițiștii au efectuat 12 percheziții, în Capitală, la domiciliile și reședințele celor în cauză, 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate pentru cercetări 150 de grame de cocaină, 600 de grame de cannabis, 26.000 de lei, 350 de euro susceptibili a proveni din traficul de droguri, o arma, 2 cântare electronice de precizie, 7 telefoane mobile și 7 cartele sim.

Cei în cauză au fost prezentați pentru audieri procurorului D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, care a dispus reținerea acestora.

Ulterior au fost prezentați judecătorilor, care au dispus arestarea preventivă  a celor șapte sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și constituirea unui grup infracțional organizat.

Într-un alt caz, la data de 13 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat 5 percheziții domiciliare la locuințele a 6 persoane bănuite de trafic de droguri și operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate droguri de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, 2.200 de lei, precum și obiecte utilizate în activitatea de dozare, ambalare și comercializare.

La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au fost conduse 16 persoane, pentru audieri.

Față de 4 dintre acestea a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de mare risc în vederea propriului consum.

Ulterior, față de două persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celelalte două, măsura controlului judiciar.

Produsele ar fi fost comercializate din noiembrie 2019 unor consumatori cu vârste cuprinse între 16  și 30 de ani.

La acțiune au participat și jandarmi din Giurgiu.

Advertisement

Arhive