Handbalul prinde rădăcini la Adunații Copăceni: parteneriat pentru viitorul copiilor
Recent, în comuna Adunații Copăceni au fost puse bazele unui parteneriat important pentru dezvoltarea sportului de masă și de performanță, prin deschiderea Academiei de Handbal Ionica Munteanu în această localitate. Inițiativa vine în sprijinul copiilor pasionați de mișcare și sport, oferindu-le oportunitatea de a descoperi handbalul într-un cadru organizat și profesionist.
Academia se adresează copiilor — fete și băieți cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani — și are ca obiectiv principal formarea deprinderilor sportive de bază, promovarea unui stil de viață sănătos și dezvoltarea spiritului de echipă, într-un mediu prietenos și motivant.
Pregătirea tinerilor sportivi va fi asigurată de Geta Gureșoaia, fostă handbalistă de performanță și membră a comunității din Adunații Copăceni, a cărei experiență și dedicare reprezintă un real câștig pentru acest proiect. Implicarea sa oferă copiilor nu doar instruire sportivă de calitate, ci și un model de perseverență și disciplină.
Primarul comunei, Daniel Cezar Rusu, a subliniat importanța acestui demers pentru comunitatea locală: „Suntem mândri să avem alături de noi un om cu experiență, pasiune și implicare în dezvoltarea celor mici. Împreună construim viitorul sportului în comunitatea noastră”, a declarat edilul-șef.















Lasă un răspuns