Hoţ de acumulatori auto, prins cu operativitate de poliţişti!
Un tânăr, de 23 ani, vinovat de sustragerea mai multor acumulatori auto, a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru furt.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Giurgiu au documentat activitatea infracţională lui R. I., un tânăr de 23 ani, din comuna Vedea, judeţul Giurgiu care în nopţile de 1/2 şi 2/3 iunie 2015 a sustras trei acumulatori de la trei autoturisme parcate pe raza municipiului Giurgiu.
Acumulatorii au fost recuperaţi şi predaţi proprietarilor.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a proba întreaga activitate infracţională a tânărului, pe numele acestuia fiind deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.













