A împlinit 101 ani şi a plecat pe drumul fără întoarcere…
Maria Ciobanu s-a născut pe 29 iunie 1914, însă părinţii au înregistrat-o la Starea Civilă abia pe 1 iulie. Fostă secretară la Secţia Căi Navigabile declara, în urmă cu un an, la împlinirea a 100 de ani, că secretul longevităţii sale stă în viaţa cumpătată pe care a dus-o.
„Am prins inundaţiile din Giurgiu, cele două războaie mondiale, seceta, foametea, am prins toate astea. Cred că secretul unei vieţi îndelungate este cumpătarea, să nu faci exagerări…” ne-a mărturisit atunci Maria Ciobanu.
După ce a împlint 101 ani, trei zile mai târziu, pe 4 iulie 2015, Maria Ciobanu a fost condusă pe ultimul drum…
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace…