Începe Postul Paștelui 2024
Mâine, luni, 18 martie, începe Postul Sfintelor Paști, cel mai lung post din timpul anului bisericesc. Postul Sfintelor Paști cuprinde postul de 40 de zile, numit și Postul Mare, la care se adaugă și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cunoscută și sub numele de Săptămâna Mare.
„În timpul Postului Sfintelor Paști se postește astfel: în primele două zile (luni și marți din săptămâna întâi) se recomandă post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară; la fel în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele două zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite), când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin”, precizează crestinortodox.ro.http://www.crestinortodox.ro
Zilele cu dezlegare la ulei, vin şi pește
- 23 martie – sâmbătă – Sfântul Mucenic Nicon (dezlegare la ulei și vin)
- 24 martie – Duminică – Sfântul Cuvios Zaharia. Duminica Ortodoxiei – prima Duminica din Postul Mare (dezlegare la ulei și vin)
- 25 martie – Luni † Buna Vestire(dezlegare la pește)
- 30 martie – Sâmbătă Sfântul Cuvios Ioan Scararul (dezlegare la ulei si vin)
- 31 martie – Duminică – Sfântul Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei; Denia Acatistului Bunei Vestiri. Duminica Sfantului Grigorie Palama (dezlegare la ulei și vin)
- 6 aprilie – sâmbătă –† Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului (dezlegare la ulei și vin)
- 7 aprilie – Duminică – Sfântul Mucenic Caliopie. Duminica Sfintei Cruci (dezlegare la ulei și vin)
- 11 aprilie – joi – † Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica,Sfantul Mucenic Antipa; Sfântul Farmutie (dezlegare la ulei și vin)
- 12 aprilie – vineri –† Sfântul Mucenic Sava de la Buzău (dezlegare la ulei și vin)
- 13 aprilie – sâmbătă – Sfântul Mucenic Artemon (dezlegare la ulei și vin)
- 14 aprilie – Duminică – Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin (dezlegare la ulei și vin)
- 18 aprilie – joi – Sfântul Cuvios loan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul (dezlegare la ulei și vin)
- 20 aprilie – sâmbătă – † Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului (dezlegare la ulei și vin)
- 21 aprilie – duminică – † Sfântul Mucenic Ianuarie. Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca (dezlegare la ulei și vin)
- 23 aprilie – marți † Sfântul Mucenic Gheorghe(dezlegare la ulei și vin)
- 24 aprilie – miercuri † Sfinții Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș (dezlegare la ulei și vin)
- 25 aprilie – joi – † Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; Sfântul Evanghelist Marcu (dezlegare la ulei și vin)
- 27 aprilie – sâmbătă – Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului. Sâmbăta lui Lazăr. Pomenirea morților (dezlegare la ulei și vin)
- 28 aprilie– Duminică – Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor (dezlegare la pește)
- 4 mai – sâmbătă – Coborârea la iad a Mântuitorului; Sfânta Muceniță Pelaghia (dezlegare la ulei și vin)
Date importante din această perioadă – 18 martie – 4 mai – a Postului Paștelui 2024:
Floriile: 28 aprilie
Săptămâna Patimilor: 29 aprilie – 4 mai
Prima zi de Paște: 5 mai (Învierea Domnului)
A doua zi de Paște: 6 mai (Darul Învierii)
A treia zi de Paște: 7 mai (Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim)
Vă dorim un Post cu folos!













