Informare privind efectuarea serviciilor tehnice obligatorii
Verificarea și revizia tehnică periodică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale este obligatorie pentru toți utilizatorii.
Neefectuarea verificării sau reviziei tehnice periodice, în termenele legale, atrage în mod direct răspunderea clientului final pentru eventualele accidente tehnice sau pagube ce pot surveni în exploatarea și utilizarea instalației de utilizare a gazelor naturale.
În calitate de utilizator al gazelor naturale aveti obligația de a asigura întreținerea și exploatarea instalației de utilizare a gazelor naturale, de a va asigura de buna funcționare a acesteia și de a respecta condițiile tehnice pentru funcționarea în siguranță a instalației de utilizare a gazelor naturale.
Verificarea tehnică periodică a instalațiilor de utilizare trebuie să se realizeze o dată la maximum 2 ani.
Revizia tehnică trebuie realizată o dată la maximum 10 ani, după întreruperea utilizării instalației de utilizare pentru o perioadă de timp mai mare de 6 luni, după orice eveniment care ar fi putut afecta instalația de utilizare, sau la cererea clientului final.
În situația în care instalația de utilizare a gazelor naturale deservește mai mulți clienți finali, verificarea/revizia tehnică se realizează atât pentru instalația individuală de utilizare, cât și pentru instalația comună de utilizare. Verificarea/revizia tehnică a instalației comune de utilizare a gazelor naturale se poate realiza împreună cu ceilalți clienti finali deserviți.
Verificarea și revizia tehnică a instalației de gaze naturale, precum și montarea detectorului de gaze și a electrovanei, trebuie efectuate exclusiv de un operator economic autorizat de ANRE.
Lista integrala a operatorilor economici autorizati ANRE poate fi consultata de catre dumneavoastra pe pagina de internet a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE ), respectiv www.anre.ro.
Dovada realizării acestor lucrări trebuie transmisă operatorului de distribuție aferent locului de consum, de către operatorul economic care a efectuat operațiunea.
Operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale poate să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a clientului final în situația în care nu sunt prezentate actele doveditoare privind efectuarea verificării sau a reviziei tehnice periodice a instalației de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE.
Vă mulțumim,
Echipa Instant Construct Company S.A.














Lasă un răspuns