Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu. Arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere
Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, la data de 14 mai a.c., ora 10.20, de către o femeie, cu privire la faptul că la un imobil din localitatea Stănești se manifestă un incendiu, care ar fi fost provocat de către proprietarul acestuia – potrivit IPJ Giurgiu.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.5 Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, de 50 de ani, din localitatea Stănești, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi incendiat mobilierul din interiorul locuinței.
La fața locului, s-au deplasat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, care au lichidat în totalitate incendiul, fiind rezultate doar pagube materiale.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, a fost reținut, pentru 24 de ore.
Astăzi, 15 mai a.c., instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Lasă un răspuns