Inspectorul şcolar general al judeţului Giurgiu, Gigi Oprişan, va fi schimbat din funcţie
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Giurgiu, Gigi Oprişan, va fi schimbat din funcţie.
Schimbarea din funcţie vine în urma reevaluării activităţii sale manageriale, catalogată de oficialii de la Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia Generală Inspecţie şi Control, ca nesatisfăcătoare.
Pe surse, am aflat că numele vehiculat pentru postul de inspector şcolar general este cel al profesoarei Mirela Delea.
Şi inspectorul şcolar adjunct, profesor Virginia Renţea, urmează a fi schimbat din funcţie, la această oră necunoscându-se cine va fi înlocuitorul.













