Investiție importantă pentru sănătatea dentară în Oinacu: Cabinetul stomatologic a fost dotat cu microscop dentar de ultimă generație
Vești excelente pentru locuitorii comunei Oinacu și ai localităților din zonă! Cabinetul de stomatologie din cadrul Dispensarului Uman Oinacu a fost dotat cu un microscop dentar modern, un echipament esențial care va contribui la creșterea calității actului medical și la realizarea unor tratamente stomatologice de înaltă precizie.
Noul microscop dentar oferă numeroase avantaje atât pentru medic, cât și pentru pacienți, permițând abordarea anatomiei dentare complexe, obținerea unor rezultate predictibile în tratamentele și retratamentele endodontice, identificarea și tratarea complicațiilor apărute în urma procedurilor dentare, precum și realizarea unor restaurări dentare de mare acuratețe.
La cabinet își desfășoară activitatea medicul stomatolog Ioana Gabriela Mălureanu-Biolan, o tânără specialistă originară din județul Giurgiu, în vârstă de 28 de ani. Aceasta a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București în anul 2023, iar ulterior și-a continuat pregătirea profesională prin rezidențiat în specialitatea Endodonție la Centrul Clinic „Titu Maiorescu”, având ca spital angajator Institutul Clinic Fundeni. La finalul acestui an urmează să susțină examenul pentru obținerea titlului de medic specialist.
Deși a avut posibilitatea de a profesa în marile centre medicale, medicul a ales să se întoarcă acasă și să își pună cunoștințele în slujba comunității din Oinacu, oferind servicii stomatologice moderne și accesibile locuitorilor comunei.
Primarul comunei Oinacu, Fabian Țîrcă, a transmis mulțumiri președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, pentru sprijinul acordat în vederea achiziționării microscopului dentar, investiție care contribuie semnificativ la dezvoltarea serviciilor medicale locale.
„De asemenea, în viitorul apropiat se va achiziționa și un aparat de radiologie dentară. Radiografia dentară este esențială pentru diagnosticarea corectă a afecțiunilor stomatologice, iar ambele aparate sunt extrem de importante pentru locuitorii comunei Oinacu”, a declarat primarul Fabian Țîrcă.
Prin aceste investiții, administrația locală continuă să demonstreze că sănătatea cetățenilor reprezintă o prioritate, iar accesul la servicii medicale moderne și performante poate deveni o realitate și în mediul rural.
📞 Programări: 0750.251.988
O veste care aduce mai multă siguranță, confort și profesionalism pentru toți pacienții care aleg să își trateze problemele dentare la cabinetul stomatologic din Oinacu.

















Lasă un răspuns