Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

IPJ Giurgiu. Amenzi în valoare de 11.750 de lei în ultimele 24 de ore de controale pe Covid-19

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii giurgiuveni împreună cu jandarmi și polițiști locali au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, baruri, terase, zona stațiilor mijloacelor de transport în comun/taxi și zona sălilor de jocuri de noroc, precum și în filtre pentru verificarea mijloacelor de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activitățile de verificare participând peste 131 de polițiști, 36 de jandarmi și 17 polițiști locali.

Astfel, au fost verificate 66 de societăți comerciale și 124 locații de interes, precum și 176 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 705 persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în context Covid, în valoare de 11.750 de lei. Dintre acestea 77 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție dispuse în această perioadă.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în magazine și mijloacele de transport, precum și în celelalte spații unde este obligatorie această măsură de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor și să nu se expună la riscuri, pentru a-și proteja atât propria sănătate cât și pe cea a persoanelor din jurul lor.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor continua și în perioada următoare activitățile de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Arhive