IPJ Giurgiu. Percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Astăzi, 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare 3 mandate de perchezitie domiciliară, în comuna Iepurești, județul Giurgiu, la locuințele unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Pe parcursul desfășurării activităților, au fost descoperite 3 arme despre care se dețin informații că ar fi fost folosite, fără a rezulta victime omenești sau pagube materiale, în lunile iunie și septembrie a.c., în localitatea Stîlpu, județul Giurgiu, de către 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani.
De asemenea, polițiștii au descoperit mai multe articole pirotehnice din categoriile F3 si P1, interzise la deținere, care pot fi manipulate numai de către pirotehnicieni autorizați.
Armele și articolele pirotehnice descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și cel al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu.















Lasă un răspuns