IPJ Giurgiu. Săptămâna „Prevenirii Criminalităţii” – prevenirea dispariţiilor de minori/plecărilor voluntare
Cea de-a patra zi din săptămâna “Prevenirii Criminalității” a fost aleasă ca moment de marcare a “Zilei Internaționale a copiilor dispăruți”.
În acest context, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat activităţi informative-preventive dedicate prevenirii disparițiilor de minori/plecărilor voluntare și a traficului de persoane la Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 5 din municipiul Giurgiu.
Prevenirea disparițiilor de copii reprezintă o prioritate pentru Poliția Română, sens în care, în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului a fost lansat Proiectul de prevenire al disparițiilor de copii și plecărilor voluntare ”Plecatul de acasă nu este o soluție!” ce are ca perioadă de implementare 22 mai 2023 – 30 iunie 2024 și urmărește creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
Astfel, o relație strânsă, cu discuții deschise între copii și adulți, protejează copiii de rău. Este necesar cunoașterea factorilor ce influențează decizia minorului de a pleca de acasă și/sau refuzul întoarcerii la domiciliu, copiii având nevoie de îndrumări în ceea ce privește modul de soluționare al problemelor cu care se confruntă.
Prin astfel de activități, polițiștii giurgiuveni doresc să atragă atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care ne pot ajuta să evităm situațiile neplăcute.
Reamintim tuturor că siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate să prevenim delicvenţa juvenilă şi să combatem orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.
Pentru a vă ţine copilul cât mai departe de un comportament deviant, poliţia vă recomandă:
- Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;
- Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;
- Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;
- Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;
- Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
- Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;
- Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
- Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;
- Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
- Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;
- Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
- Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
- Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.
Polițiștii giurgiuveni recomandă tinerilor:
- Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
- Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;
- Nu intraţi în anturaje dubioase!
- Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;
- Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.