ISU Giurgiu. ACCIDENT RUTIER soldat cu trei victime
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în această dimineață, în localitatea Dobreni, comuna Vărăști.
În eveniment au fost implicate o autobasculantă și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ și echipaje de poliție.
Conducătorul autoturismului, în vârstă de 36 de ani, o pasageră de 32 de ani și o fetiță de 5 ani au fost transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.















Lasă un răspuns