ISU Giurgiu: Incendiu violent la o casă din localitatea Chiriacu (FOTO)
O casă din localitatea Chiriacu a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 10:40, iar la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent în două camere ale locuinței și la anexe. Deoarece flăcările s-au extins și la casa vecină, pompierii au acționat rapid pentru a-l localiza.
O femeie, în vârstă de 61 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, a fost preluată de paramedici și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
În incendiu au ars acoperișul casei și al anexelor, pe o suprafață totală de aproximativ 110 mp, tâmplăria din lemn, mobilierul, articole textile și documente. De asemenea, au fost distruse aparate electronice și electrocasnice.
La casa vecină, a ars tâmplăria din PVC de la o fereastră.
Informare preventivă
Astfel de evenimente pot fi prevenite dacă sunt respectate următoarele măsuri:
- verificați periodic instalațiile electrice astfel încât să puteți înlătura defecțiunile;
- nu folosiţi instalaţii electrice cu improvizații;
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţile atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede.
Compartimentul Informare și Relații Publice
















