ISU Giurgiu. Lecții de prim ajutor și acțiuni de informare în instituțiile de învățământ
Peste 120 de elevi de la Școala Gimnazială “Academician Marin Voiculescu” și Liceul Tehonologic “Ion Barbu” au participat, astăzi, la acțiuni de informare preventivă și lecții de prim ajutor. Activitățile au fost organizate în cadrul “Săptămânii Protecției Civile”.
Accident, obstrucția căilor respiratorii sau infarct sunt trei dintre situațiile în care fiecare secundă contează. Folosind un manechin, paramedicii SMURD le-au arătat elevilor cum să execute corect loviturile între omoplați, compresiunile abdominale (manevra Heimlich) și manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa, activitatea fiind interactivă.
Elevii au știut că viața unei persoane poate depinde de momentul în care se acordă primul ajutor medical sau de rapiditatea cu care se apelează numărul unic de urgență 112 și de informațiile transmise operatorului.
S-au adus în discuție și accidentele care se pot produce în pauza dintre cursuri și li s-a recomandat să nu se joace cu obiectele folosite la ore, precum compasul din trusa de geometrie pentru că acesta este ascuțit și îi poate răni. Copiii au fost sfătuiți să nu se împingă pe hol sau în apropierea scărilor deoarece se pot lovi.
Totodată, elevilor li s-a reamintit faptul că trebuie să fie atenți atunci când servesc masa, să nu înghită nemestecat, să nu alerge și să nu vorbească în timp ce mănâncă pentru că se pot îneca.
Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale “RISC” și “Nu tremur la cutremur”.
Compartimentul Informare și Relații Publice













