Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

ISU Giurgiu. Noul an școlar, în siguranță

Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a incendiilor.

Și în acest an școlar, specialiștii ISU Giurgiu vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ și vor organiza exerciții care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur. 44 de astfel de exerciții s-au desfășurat în anul școlar 2024-2025, cu participarea a mii de elevi, profesori și personal auxiliar.

Reamintim faptul că folosirea incorectă a aparaturii electrice, a sistemelor de încălzire sau fumatul în locuri nepermise pot provoca incendii. Din acest motiv, este necesară respectarea unor măsuri minimale care vizează atât personalul unităților școlare, cât și elevii:

  • verificarea, de către personal autorizat, a instalațiilor electrice și de încălzire, precum și a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, și remedierea defecțiunilor constatate;
  • menținerea liberă a căilor de evacuare și salvare (coridoare, scări, ieșiri), fără a le bloca cu obiecte;
  • asigurarea accesului la hidranți și la mijloace speciale de stingere, pentru intervenție rapidă;
  • introducerea în laboratoare sau ateliere a materialelor didactice (substanţe, reactivi, etc.) care sunt necesare doar în ziua respectivă;
  • oprirea aparatelor electrice, a sistemelor de ventilație și climatizare, precum și a iluminatului, la terminarea cursurilor;
  • golirea coșurilor de gunoi în locurile special destinate, la finalul activităților didactice;
  • respectarea regulilor privind fumatul în incinta construcţiilor de învăţământ;
  • stabilirea unui sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu sau cutremur;
  • instruirea elevilor pentru a cunoaște planul de alarmare și evacuare și comportamentul corect în situații de urgență;
  • afișarea instrucțiunilor clare privind modul de acțiune la declanșarea alarmei;
  • asigurarea necesarului de stingătoare, conform prevederilor normelor în vigoare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență va continua să fie un partener de încredere pentru școli și comunitate, oferind sprijin și îndrumare permanentă. Ne dorim ca prin toate acțiunile organizate, să consolidăm sentimentul de siguranță în rândul copiilor și al cadrelor didactice și să demonstrăm că prevenția este cea mai eficientă formă de protecție.

Transmitem tuturor elevilor și cadrelor didactice succes în noul an școlar, alături de mesajul de a respecta normele de siguranță, pentru ca școala să rămână un loc sigur, prietenos și plin de reușite.

Informare preventivă

Sfaturi pentru elevi în caz de incendiu:

  1. Anunțați imediat incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
  2. Păstrați-vă calmul și evitați panica;
  3. Părăsiți clădirea doar sub supravegherea și îndrumarea cadrelor didactice;
  4. Urmați căile de evacuare marcate și nu vă întoarceți pentru a lua obiecte personale – viața este mai importantă;
  5. După evacuare, îndreptați-vă spre locul de adunare stabilit, unde se va face prezența;
  6. Așteptați intervenția pompierilor și respectați indicațiile acestora.

Sfaturi pentru elevi în caz de cutremur:

  1. Păstrați-vă calmul și nu intrați în panică;
  2. Rămâneți în sala de clasă și adăpostiți-vă sub bănci, sub tocul ușii sau lângă un perete de rezistență, protejându-vă capul și fața cu brațele sau ghiozdanul;
  3. Îndepărtați-vă de ferestre, dulapuri, corpuri de iluminat sau alte obiecte care se pot prăbuși;
  4. Nu folosiți scările și nu părăsiți clădirea în timpul seismului;
  5. După terminarea cutremurului, părăsiți ordonat clădirea sub îndrumarea cadrelor didactice, folosind căile de evacuare marcate;
  6. Mergeți spre locul de adunare stabilit, unde cadrele didactice vor face prezența și veți primi instrucțiuni;
  7. Așteptați intervenția autorităților și urmați întocmai indicațiile acestora.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Advertisement

Arhive