ISU Giurgiu. Posturi scoase la concurs, prin încadrare directă și/sau rechemare în activitate
Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea a șase posturi vacante, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu. Sunt vizate:
- un post de subofițer tehnic principal la Serviciul Resurse Umane, compartimentul Încadrare Gestiune Personal;
- un post de subofițer secretariat principal la compartimentul Secretariat, Documente Clasificate și Arhivă;
- un post de subofițer operativ principal la Inspecția de Prevenire – compartimentul Avizare – Autorizare;
- două posturi de subofițer operativ principal la Inspecția de Prevenire – compartimentul Control și Activități Preventive;
- un post de subofițer tehnic principal la Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației – compartimentul Tehnologia Informației.
Pentru informații referitoare la condițiile de ocupare ale acestor posturi și criteriile specifice care trebuie îndeplinite, accesați pagina www.isugiurgiu.ro, secțiunea „Despre instituție – Carieră”.
Persoanele interesate de participarea la concursuri trebuie să citească cu atenție anunțurile și celelalte documente postate pe pagina de internet a instituției și, dacă îndeplinesc toate condițiile menționate, să completeze cererea de înscriere și să pregătească dosarul de recrutare.
Menționăm faptul că documentele trebuie transmise exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail recrutare@isugiurgiu.ro, astfel:
- cererea de înscriere, cartea de identitate, CV-ul şi declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare, în format pdf, până la data de 19.10.2021, ora 14:00 (inclusiv);
- celelalte documente constitutive ale dosarelor de recrutare, în volum complet, în format pdf, în perioada 06.10.2021 – 26.10.2021, ora 14.00 (inclusiv).
Informații suplimentare: http://www.isugiurgiu.ro/cariera.htm
Compartimentul Informare și Relații Publice













