La Băneasa, primarul Viorel Rotaru a oferit cadouri dar şi un spectacol tuturor copiilor din comună
Toţi copiii din comuna Băneasa au primit, joi, 17 decembrie 2015, cadouri de la Moş Crăciun. Graţie edilului şef. Viorel Rotaru, Moşul n-a venit singur ci alături de Bimbo Circus şi personaje de poveste care au oferit tuturor copiilor un spectacol extraordinar, sugestiv intitulat „Liliput show”, pe care micuţii nu-l vor uita niciodată.
Odată încheiat spectacolul, copiii, care păreau absorbiţi de acest show, au avut ocazia în sfârșit să-l întâlnească pe Moș Crăciun. Acesta a venit cu gânduri bune pentru toți cei prezenți, cu urări de sănătate și fericire și cu sfaturi pentru cei mici să fie cuminți și ascultători, dar a adus pentru toţi și cadouri. Mai exact 600 de pachete.
„Este al treilea an consecutiv de când fiecare copil din comuna Băneasa a avut ocazia să treacă prin fața Moșului și să-i spună câteva cuvinte, fiind răsplătit cu un pachet din partea noastră”, a declarat primarul Viorel Rotaru.
Copiii din Băneasa au avut şi ocazia de a-şi face poze cu artiştii din cadrul Bimbo Circus, ca să aibă amintirea acestui frumos eveniment, iniţiat şi organizat de primarul Viorel Rotaru.