Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

La cumpăna dintre ani, unii la restaurant, alții la Biserică!

Giurgiuvenii care vor să întâmpine anul 2013 rugându-se vor putea petrece noaptea dintre ani la Biserica Bunavestire, ne informează părintele paroh pr. Georgian Bogdan. Acolo, începând cu ora 23.30, se va oficia o slujbă specială de către un sobor de preoţi, credincioşii având astfel posibilitatea de a trece în noul an rugându-se şi primind binecuvântări. Preoţii vor săvârşi o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.

Intrarea într-un an nou constituie un moment de referinţă în viaţa societăţii. Credincioşii au dorit să solemnizeze acest moment prin rugăciune particulară şi publică. Biserica a făcut acest lucru în vechime prin adoptarea sărbătorii laice a indictionului, care avea loc la 23 septembrie, apoi la 1 septembrie, dată pentru care s-a şi alcătuit o slujbă bisericească completă.

În cadrul „Slujbei ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani”, la sfârşitul condacelor şi icoaselor s-au aşezat patru rugăciuni: Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitorul (a Acatistului), Rugăciunea de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an, una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea de la Te Deum) şi alta din tradiţia greacă, recent tradusă în limba română.

Această slujbă constituie, deci, un bun prilej de a solemniza în cultul public momentul trecerii dintre ani, de a mulţumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe şi de a aprofunda înţelesurile praznicului împărătesc de la 1 ianuarie, prin chemarea mântuitorului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Stăpânul veacurilor.

Advertisement

Arhive