La Giurgiu, turiştii de pe navele de croazieră… întâmpinaţi de maidanezi!
Două dintre faimoasele nave de croazieră, „Viking Egil” şi „Nicko Cruises”, sau „Regina râurilor europene”, au făcut o escală în această dimineaţă, 22 septembrie 2016, în portul Giurgiu.
Cele două nave, care oferă tot confortul unui hotel de lux, în mijlocul naturii, înconjurat de apă, merg până la Marea Neagră, străbătând fluviul Dunărea, un fluviu care leagă diferite țări și culturi. Dacă peisajul este unul de vis la Viena, Budapesta, Bratislava și/sau Belgrad, cu atracţii urbane, culturale și naturale, din păcate, la Giurgiu, turiştii au fost îmbarcaţi în autocare şi transportaţi la Bucureşti!
Oricum, imediat ce au pus piciorul pe pământ românesc… turiştii au fost întâmpinaţi de… maidanezi!
Alte comentarii sunt de prisos.















