Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

La iniţiativa deputatului Florian Nicolae, birou de informare şi reprezentare al CIO-SUERD la Giurgiu


SUERD la Giurgiu 2 SITEUna dintre cele mai mari oportunităţi de finanţare pentru judeţul Giurgiu ar putea fi Strategia Dunării. Având o poziţie privilegiată la Dunăre, Giurgiu ar putea beneficia de o serie de proiecte cu finanţare europeană ce ar putea fi incluse în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării reprezintă o initiaţivă româno-austriacă lansată în 2008, care aduce în prim-plan un model inovativ de cooperare la nivel macro-regional.

La Giurgiu a fost inaugurat, vineri, 28 iunie 2013, un birou de informare şi reprezentare al Catedrei Internaţionale Onorifice în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD). Evenimentul a fost organizat la iniţiativa deputatului Florian Nicolae de către Eurolink-House of Europe, coordonator al Catedrei Internaţionale Onorifice în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării şi Ambasada Austriei în România.

Noua reprezentanţă a CIO-SUERD va funcţiona în imobilul Nova Force Technic din Zona Liberă Giurgiu, la festivitatea de inaugurare participând  reprezentanţi ai Catedrei Internaţionale Onorifice în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), reprezentanţi ai ministerelor care gestionează arii prioritare în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, Excelența Sa Ambasadorul Bosniei şi Herţegovinei, Dusko Kovacevic şi Arnulf Gressel, ataşatul comercial al Ambasadei Austriei în România precum și directorul general al Zonei Libere Giurgiu, Răzvan Cuc.

Ulterior, în sala de şedinţe a Primăriei Giurgiu a avut loc o întâlnire la care s-au alăturat şi o delegaţie din Ruse, condusă de Sibila Tsetkova, deputatul Liliana Ciobanu dar şi reprezentanţi ai Primăriei Giurgiu,  Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Zonei Libere Giurgiu.

Seminar SUERD la Giurgiu SITE

Discuţiile s-au axat pe importanţa Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, care priveşte toate ţările dunărene, dar şi pe prezentarea proiectelor cuprinse în Masterplanul Euroregiunii Ruse-Giurgiu şi a altor proiecte pe care autorităţile locale intenţionează să le includă în Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Carmen Podgorean, ministru plenipotenţiar şi coordonator naţional în Strategia UE pentru Regiunea Dunării, a punctat faptul că Giurgiu are o poziţie privilegiată la Dunăre, motiv pentru care ar putea atrage mai uşor fonduri europene de dezvoltare prin Strategia Dunării.

Sever Avram, preşedinte executiv şi coordonator de proiecte în cadrul Eurolink-Casa Europei, şi-a exprimat speranţa ca deschiderea reprezentanţei de la Giurgiu a CIO-SUERD  să  constituie un racord mai bun în creşterea calităţii vieţii locuitorilor din zonă.

Evenimentul de lansare a Biroului de informare şi reprezentare al CIO-SUERD şi întâlnirea de la sediul Primăriei au marcat Ziua Internaţională a Dunării, sărbătorită în fiecare an pe 29 iunie.

Marcela Petcu 

2 Responses to La iniţiativa deputatului Florian Nicolae, birou de informare şi reprezentare al CIO-SUERD la Giurgiu

    Advertisement

    Arhive