La volan, sub influența drogurilor
Polițiștii Biroului Rutier au depistat, la data de 7 octombrie a.c., ora 22.00, pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Giurgiu, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Frătești, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența unor substanțe psihoactive.













