Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

O mamă din Giurgiu trebuie să returneze statului 200 de milioane lei vechi. Ce a constatat Curtea de Conturi

mame-500x333În urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.

Situaţii de acest gen există şi la nivelul judeţului Giurgiu, unde sunt mame care au de returnat şi sute de milioane de lei vechi, pentru că au încasat venituri suplimentare în perioada în care au beneficiat de indemnizaţia de creştere a copilului.

Directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Prestaţii Sociale Giurgiu,   Laurenţiu Ionescu, susţine că atât instituţia pe care o conduce, cât şi Curtea de Conturi, verifică dacă persoanele care beneficiază de aceste drepturi realizează şi altfel de venituri. „Avem acces la baza de date a Direcţiei de Finanţe, a Direcţiei de Taxe şi Impozite, AJOFM şi altele şi putem descoperi foarte uşor dacă o persoană a avut venituri suplimentare. Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, părintele care va beneficiază de indemnizaţie nu poate obţine şi alte venituri iar pentru acest lucru dă o declaraţie pe propria răspundere. Avem cazuri când persoane care primeau aceste indemnizaţii au fost descoperite că lucrau în domeniul asigurărilor, iar acum au de returnat şi 200 milioane lei vechi”, a declarat şeful Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Prestaţii Sociale Giurgiu.

La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că pentru astfel de cazuri va fi aplicat proiectul de lege privind amnistia, prin care să fie eliminată obligaţia restituirii acestor sume, rezultate din nereguli comise de funcţionari. „Mi se pare incorect ca, după cinci ani, să îi ceri unei mame să dea nişte bani pe care i-a primit, nu i-a furat, nu i-a luat cu forţa din casieria agenţiei. Dacă s-au făcut asemenea greşeli, cred că nu poţi să vii după atâţia ani şi să le ceri oamenilor să dea banii înapoi”, a adăugat Ponta. Premierul a arătat că situaţia acestor mame va fi tratată similar pensionarilor care la rândul lor vor beneficia de amnistie fiscală. Tot vineri, premierul Ponta a precizat că Legea privind amnistia, care urmează să fie redactată de Ministerul Muncii, va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, Ponta precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a mai anunţat că Guvernul va modifica Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel încât orice părinte care va beneficia de indemnizaţie să poată să obţină şi alte venituri, muncind de acasă. Plafonul propus pentru aceste venituri este de aproximativ 1.500 de lei pe an, respectiv trei indicatori sociali de referinţă.

Marcela Petcu 

2 Responses to O mamă din Giurgiu trebuie să returneze statului 200 de milioane lei vechi. Ce a constatat Curtea de Conturi

    Advertisement

    Arhive