Mandat de arestare european, pus în aplicare de polițiștii giurgiuveni
În cadrul activităților specifice de control în trafic desfășurate, pe D.N. 5, în localitatea Daia, la data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat un semnal de oprire pentru un autovehicul, condus de către un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Vitănești, județul Teleorman, informează IPJ Giurgiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul avea emis mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății, emis de către o instanță de judecată din Austria.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ulterior fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Giurgiu, pentru 24 de ore.













