Mandat de arestare preventivă, pus în executare de polițiștii giurgiuveni!
Recent, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis pe numele unei persoane din municipiul Giurgiu.
Tânărul, de 29 de ani, din municipiul Giurgiu, pentru care Tribunalul Giurgiu a emis mandat de arestare preventivă, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt.
Persoana în cauză a fost preluată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, fiind condusă la sediul unității unde i s-a întocmit dosarul de introducere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.













