Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale
Polițiștii giurgiuveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat din orașul Mihăilești, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru depistarea persoanelor urmărite.
La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliției orașului Mihăilești, au desfășurat o acțiune specifică pe raza localității. În urma activităților, a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Mihăilești, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Persoana condamnată a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, pentru întocmirea documentației legale, iar ulterior a fost încarcerată în Penitenciarul Giurgiu, în vederea executării pedepsei dispuse de instanță.
Acțiunile de acest tip vor continua, polițiștii giurgiuveni acționând permanent pentru punerea în aplicare a mandatelor emise de instanțele de judecată și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.














Lasă un răspuns