Marciu se întoarce în scaunul de vice al CJ Giurgiu
Prefectul Nina Carmen Crişu a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Județean prin care vicepreședintele acestei autorităţi, Cristian Marciu, a fost revocat din funcție şi înlocuit cu independentul Ionuţ Matei.
Altfel spus, din momentul sesizării instanţei de judecată de către prefect, Marciu poate reveni pe funcţia de vicepreşedinte al CJ, iar Matei îşi pierde, cel puţin până la o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei, funcţia obţinută pe 21 ianuarie. În ciuda faptului că iniţial anunţase că se va consulta cu primarii PSD dacă îşi va relua atribuţiile de vicepreşedinte, Cristian Marciu se va întoarce în cele din urmă pe această funcţie.
Acesta a declarat, vineri, 30 ianuarie, într-o conferinţă de presă, că a primit o adresă din partea preşedintelui CJ Giurgiu, Vasile Mustăţea, prin care este înştiinţat că îşi poate relua atribuţiile de vicepreşedinte, până la finalizarea procesului intentat de Prefectură.
„O să am o atitudine constructivă, în ceea ce priveşte relaţiile cu preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi cu ceilalţi consilieri, astfel încât activitatea administrativă din Consiliul Judeţean să fie alta de până acum”, a spus Marciu.
Referindu-se la acuzaţiile care i se aduc cu privire la posibila sa incompatibilitate, Cristian Marciu a precizat că cei care spun acest lucru o fac din „pură răutate”, pentru că dosarul în care se judecă cu ANI se află pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca primul termen de judecată să fie pe 4 martie a.c.
Marcela Petcu














