Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

Marian Mina şi Răzvan Cuc, precizări pe tema transferului Zonei Libere la Consiliul Judeţean Giurgiu (VIDEO)

IMG_7797Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Marian Mina, şi administratorul public al judeţului Giurgiu, Răzvan Cuc, au făcut astăzi, 10 august 2016, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul CJ, precizări pe tema transferului Zonei Libere de la Consiliul Local la Consiliul Judeţean.

„Domnul primar ne-a acuzat de furt, că am furat Zona Liberă. În 2003, pirin Hotărâre de Guvern, Zona Liberă trecea din domeniul public al statului în cel al judeţului. În 2008, prin Hotărâre a Consiliului Judeţean s-a decis ca Zona să fie dată consiliului Local în administrare, cu titlu gratuit. În materia dreptului civil, orice e dat cu titlu gratuit, poate fi revocat. Unde e furtul? Noi considerăm că putem administra mai bine Zona Liberă, că putem accesa fonduri europene pentru a o dezvolta”, a declarat, printre altele, preşedintele CJ, Marian Mina.

„… Vreau să vă întreb pe fiecare dintre dumneavoastră, ca simpli cetăţeni: cu ce v-a ajutat pe dumneavoastră, pe familiile dumneavoastră, faptul că Zona Liberă a fost la Consiliul local sau judeţean? Aţi beneficiat de ceva anume? Eu cred că la domnul primar este o chestiune de orgoliu iar orgoliul  chiar nu-şi are rostul în proiectele de dezvoltare ale municipiului şi judeţului”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu.

La fel ca şi preşedintele CJ Giurgiu, administratorul public al judeţului, Răzvan Cuc, a menţionat că nu doreşte o dispută cu primarul Nicolae Barbu.

„Marian Mina are dreptate. Cu ce-i afectează sau influenţează pe cetăţenii din Giurgiu faptul că Zona Liberă e la municipiu sau la judeţ? Noi, însă, credem că dacă va veni în administrarea Consiliului Judeţean va avea o soartă mai bună! (…) Ideea e că nu ne batem între noi, ci să facem ceva pentru Giurgiu! M-au deranjat foarte mult afirmaţiile domnului primar dar vreau să îi reamintesc, şi am martori, când vinerea trecută, după şedinţa de la primărie, s-a urcat pe scări spre biroul dumnealui şi mi-a strigat: pentru mine, Zona Liberă este o problemă de orgoliu!”, a spus Răzvan Cuc.

„Mie nu mi-e teamă de înţepătura Scorpionului ci de faptul că ne vor trage la răspundere cetăţenii care ne-au ales asupra a ceea ce vom face. De asta trebuie să ne temem, că vom da socoteală în faţa oamenilor!”, a mai subliniat Răzvan Cuc.

Urmăreşte, în continuare, întreaga conferinţă de presă în format VIDEO!

Advertisement

Arhive